AETHER – Platformă de Inteligenţă Energetică

Prof. dr. ing. Simona-Vasilica Oprea

Prof. dr. ing. Simona-Vasilica Oprea este profesor universitar în cadrul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, Academia de Studii Economice din București. Cu o carieră ce îmbină ingineria sistemelor energetice și tehnologiile informației, prof. dr. ing. Simona-Vasilica Oprea are o expertiză unică în domenii precum integrarea energiilor regenerabile, planificarea rețelelor electrice, big data și machine learning aplicate în sectorul energetic.

Experiența sa profesională include peste un deceniu la Transelectrica, o perioadă la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar din 2014 activează în mediul universitar, contribuind la dezvoltarea unei noi generații de specialiști.

Prin activitatea sa didactică, științifică și profesională, prof. dr. ing. Simona-Vasilica Oprea contribuie la consolidarea legăturii dintre domeniul energetic și noile tehnologii digitale, promovând inovația și sustenabilitatea.

Prof. dr. Adela Bâra

Prof. dr. Adela Bâra este profesor universitar la Departamentul de Informatică Economică și Cibernetică, Academia de Studii Economice din București. Absolventă a Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (2002) și doctor în Informatică Economică (2007), Prof. dr. Adela Bâra are o contribuție remarcabilă în domeniul cercetării și învățământului superior.

Este autoarea a 15 volume dedicate informaticii economice și a peste 100 de articole științifice publicate, dintre care peste 46 sunt indexate în Web of Science. A participat la 10 proiecte de cercetare naționale și internaționale și a coordonat 4 granturi ca director de proiect.

Activitatea sa se concentrează pe domenii de vârf precum: sisteme de baze de date, big data, machine learning, sisteme de suport pentru decizii, sisteme inteligente de management al energiei, Internet of Things (IoT) și Digital Twins. În prezent, conduce echipa Database and Information Systems (DB team) din cadrul ASE și este redactor-șef al revistei Database Systems Journal.

Asistentul AI pentru Eficienţă Energetică

AETHER este o platformă digitală inteligentă care te ajută să optimizezi consumul energetic al clădirii tale, comunității sau proiectului de energie regenerabilă. Coordonată de un Asistent AI specializat, platforma modelează profilul energetic, calculează indicatori economici și tehnici, și oferă recomandări personalizate – tot ceea ce ai nevoie pentru a economisi la facturile de energie și a maximiza utilizarea surselor regenerabile.

 

„Vorbește cu datele tale energetice”

Nu trebuie să fii inginer pentru a folosi AETHER. Asistentul AI înţelege limbajul natural – pui întrebări simple şi obţii răspunsuri clare:

  • „Care sunt intervalele cu cel mai mare consum?”
  • „Cât din energia produsă este autoconsumată?”
  • „Ce impact ar avea instalarea unei baterii?”
  • „Cum pot reduce costurile energetice?”

AETHER analizează datele şi îţi oferă explicaţii, interpretări şi recomandări adaptate situaţiei tale.

 

Ce poţi face cu AETHER?

1. Determină Profilul Energetic

Încarcă date de consum și producție fotovoltaică (CSV/Excel) și configurează parametrii sistemelor tale. AETHER calculează indicatori de performanță și propune optimizări specifice pentru autoconsumul tău.

2. Monitorizare și Optimizare pe Termen Scurt

Pe baza datelor istorice și a prognozelor meteo, platforma estimează producția fotovoltaică pentru următoarele 5 zile și recomandă cum să folosești mai eficient energia produsă local.

3. Planificare Investiţii pe Termen Lung

Evaluează scenarii de investiție pentru sisteme fotovoltaice și baterii de stocare. AETHER calculează indicatori economici (IRR, NPV, Payback Period) și recomandă configurările optime în funcție de buget.

4. Indicatori Avansaţi de Performanţă

AETHER calculează 20+ indicatori tehnici și economici relevatori:

  • Indicele de Autoconsum (SCI) – ce procent din energia produsă este consumată local
  • Indicele de Autosuficiență (SSI) – ce procent din consumul total vine din surse proprii
  • Rata Internă de Rentabilitate (IRR) – rentabilitatea investiției
  • Costul Nivelat al Energiei (LCOE) – costul mediu pe kWh și alți indicatori economici și de eficiență energetică

 

Cine Poate Folosi AETHER?

✓ Autorități locale – pentru planificarea comunităților energetice
✓ Proprietari de clădiri – pentru optimizarea consumului și investiții în panouri solare
✓ Comunități energetice – pentru monitorizare și gestionare colectivă
✓ Prosumatori – pentru maximizarea beneficiilor din energia produsă

 

Integrare cu Sisteme Smart Home

AETHER se conectează cu Home Assistant și alte infrastructuri smart pentru import automat al datelor din clădiri inteligente, permițând analiză și control în timp real.

 

Creat de Echipa Universității ASE

AETHER a fost dezvoltat de Universitatea de Studii Economice din București (ASE) în cadrul proiectului OPEN4CEC, cu scopul de a pune inteligenţa artificială la serviciul eficienţei energetice și sustenabilității.

AETHER este disponibil gratuit pentru testare în cadrul proiectului OPEN4CEC.

Inspiră-te din alte proiecte