Comunitatea de Energie Petrila își propune să contribuie la tranziția energetică a orașului și la dezvoltarea unui sistem energetic local mai sustenabil, eficient și accesibil, bazat pe valorificarea resurselor regenerabile și pe implicarea activă a comunității locale.
Orașul Petrila, parte a Văii Jiului și a unui teritoriu profund marcat de tranziția de la economia bazată pe exploatarea cărbunelui, urmărește să transforme provocările acestei tranziții în oportunități de dezvoltare durabilă. În acest context, administrația locală pregătește dezvoltarea unei comunități de energie regenerabilă, care să permită valorificarea în beneficiul comunității a investițiilor realizate în producerea de energie verde și să creeze cadrul pentru dezvoltarea unor noi inițiative locale în domeniul energiei.
În prezent, în Orașul Petrila se vor derula cel puțin două proiecte finanțate prin Programul Tranziție Justă, relevante pentru dezvoltarea viitoarei comunități de energie: „Realizarea unei centrale fotovoltaice pentru asigurarea consumului propriu de energie electrică a orașului Petrila” și „Sistem integrat de producție energie din surse regenerabile pentru clădirile publice ale orașului Petrila”. Aceste investiții vor reprezenta o bază importantă pentru dezvoltarea capacităților locale de producere a energiei din surse regenerabile și pentru integrarea ulterioară a acestora în cadrul comunității de energie.
Prin aderarea la Coaliția Energie Comunitară, ne propunem să învățăm din experiența altor comunități, să dezvoltăm competențele necesare pentru constituirea și funcționarea unei comunități de energie și să beneficiem de sprijin și colaborare în pregătirea pentru viitoarele oportunități de finanțare dedicate acestui domeniu. Ne dorim să construim un model de comunitate energetică adaptat specificului local, în care administrația publică, cetățenii, IMM-urile, organizațiile locale și alți actori interesați să poată colabora pentru producerea, utilizarea și valorificarea energiei regenerabile.
Obiectivul nostru este ca energia verde produsă local să contribuie la reducerea costurilor energetice, la diminuarea emisiilor de carbon, la combaterea sărăciei energetice și la creșterea rezilienței energetice a comunității, generând în același timp beneficii economice, sociale și de mediu pentru locuitorii Orașului Petrila.